Pentru Sover Optica, 2019 marchează cel de-al 26-lea an de activitate pe piața națională a articolelor destinate îngrijirii vederii. Programată în luna mondială a vederii, cea de-a XXIV-a ediție a Întâlnirii Partenerilor Sover Optica (IPSO) reconfirmă complexitatea și amploarea unui eveniment corporatist devenit tradițional pentru toți clienții Sover Optica (SO). Fiecare ediție IPSO este o experiență memorabilă ce reușește să surprindă fie prin capacitatea de a reinventa, fie prin concepția propriu-zisă a reuniunii, fie prin celebritățile invitate la eveniment.
Workshopul evenimentului reprezintă cel mai important instrument pentru consolidarea imaginii companiei și pentru dezvoltarea relațiilor cu clienții strategici, având menirea, pe de o parte, de a facilita percepția întregului portofoliu de produse-servicii Sover Optica, iar, pe de altă parte, de a facilita contactul cu cele mai recente colecții purtând însemnele unor branduri celebre din industria mondială a ochelarilor. În cele două zile ale evenimentului, Sover Optica va etala colecțiile de ochelari asociate sezonului de primavară-vară 2020 ce poartă însemnele unor nume celebre ale modei internaționale din sectorul haute couture (Loris Azzaro, Chantal Thomass, Roberto Cavalli, Tom Ford) sau din sectorul pret-á-porter (Just Cavalli, Timberland, Tony Hawk) ori din portofoliul unor experți mondiali în diferite domenii (ceasuri și bijuterii precum Charriol ori cosmeticele Elizabeth Arden) fie manufacturierilor de ochelari (Charmant Group, Trevi Coliseum, 4Planets, Trisottica, Castellani Occhiali) sau segmentelor eyewear designer (Blackfin, Lamarca sau Catherine de’ Medici).
Unul din elementele cheie ale succesului IPSO îl reprezintă promovarea consecventă a noutăților, fie că ne referim la tehnologiile sau materialele ochelarilor, fie la inovațiile din sectorul echipamentelor de șlefuit ori la cele din segmentul aparatelor pentru evaluarea acuității vizuale și examinarea sănătății vederii.
Pentru această ediție, Sover Optica va expune unele din cele mai performante produse ale industriei de profil aparținând unor fabricanți câștigători ai trofeelor SILMO d`Or în octombrie 2017 – Pramaor Italia și Grosfilley Franța – sau în septembrie 2015 – Briot Attitude sistemul de șlefuit din segmentul premium fabricat de Luneau Technology Franța.
= = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = =