MIDO, a 50-a ediție, Rho-Milano (Italia)

29/02/2020 - 02/03/2020

 

Pentru Sover Optica, cea de-a 50-a ediție MIDO reprezintă  cea de-a 25-a participare la acest salon de referință. După 26 de ani de activitate pe piața româneasca de optică medicală, MIDO rămâne salonul căruia îi datorăm ascensiunea noastră, precum și realizarea majorității relațiilor de parteneriat. Deoarece toți ochelarii distribuiți de Sover Optica urmăresc tendințele pieței și comportamentele de consum, principalul avantaj al participării la MIDO îl constituie configurarea unor colecții cât mai unitare ce combină arta și tehnologia, viitorul și tradiția, procesele industriale cu meșteșugul artizanal, cercetarea continuă și studiul materialelor, experiența și pasiunea.

La MIDO, putem verifica și proba, putem studia și învăța, ne putem inspira și confrunta, reușind astfel să găsim produsele adecvate clienților noștri.

La MIDO, imaginația și creativitatea dau tonul unui salon în care colecțiile de ochelari se remarcă nu numai prin designul autentic și rezolvarea perfectă a detaliilor, ci și prin alegerea celor mai bune materiale și aplicarea celor mai avansate tehnologii.

La MIDO, toți sunt într-o perpetuă căutare a frumuseții funcționale.

La MIDO ne vom reîntâlni cu …minunile din universul ochelarilor.

Apasă aici pentru a consulta lista expozanților MIDO 2020.

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -

Actuala ediție aniversară evidențiază deopotrivă anvergura și importanța salonului italian, MIDO transformându-se dintr-un eveniment B2B, într-un adevărat hub de afaceri. Dacă la startul primei ediții, programate în 1970, MIDO alinia 95 de firme expozante ce ocupau 3000 mp, la ediția 2019 evenimentul acoperea șapte pavilioane ce găzduiau peste 1.320 de expozanți, salonul fiind vizitat de aproape 60.000 de participanți proveniți din 159 de țări. Potrivit domnului Giovanni Vitaloni, președintele MIDO, “salonul de la Milano este acum un veritabil centru de atracție pe tot parcursul anului, care implică oameni de afaceri, instituții de învățământ, mass-media, lideri de opinie, celebrități și influenceri italieni și internaționali.”

Pentru marcarea celor 50 de ani, MIDO a programat lansarea a două cărți. Prima se intitulează “Una storia da vedere” și este scrisă de Adriano Moraglio – jurmalist și scriitor cu 20 de titluri publicate. Cartea survolează viața personală și profesională a protagoniștilor, într-un registru ce combină ficțiunea și realitatea. A doua carte este “Storia dell’ottica”, cei doi autori – Silvio Maffioletti și Sergio Cappa, făcând o incursiune în istoria opticii medicale, din 1300 până în zilele noastre.

Urmărește videoclipul de promovare Let’s celebrate together 50 years of MIDO și pagina social media #livethewonder

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -

Statisticile confirmă succesul MIDO 2019

- MIDO a găzduit peste 59.500 de vizitatori (+3,1% mai mulți în raport cu 2018), două treimi provenind din străinătate

- La MIDO au expus peste 1329 de companii din 5 continente, spațiul alocat în cele 7 pavilioane fiind cu 5% mai mare în comparație cu 2018.

- Implicarea publicului pe rețelele sociale a atins 1.000.000 de interacțiuni, o cifră record ce indexează partajări, comentarii și like-uri asociate hashtag-urilor #livethewonder și #Mido2019.

- Canalul YouTube MidoTV a furnizat 103 de transmisii live și a înregistrat peste 100000 de vizualizări.

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -

MIDO (Mostra Internazionale di Ottica, Optometria, Oftalmologia) este cel mai important salon internațional din domeniul opticii medicale și îngrijirii vederii, fiind organizat anual de ANFAO (Asociația Națională a Fabricanților de Articole Optice din Italia) în cadrul complexului expozițional Rho de lângă Milano.

Poziționându-se drept o punte de legatură dintre nevoile consumatorilor, pe de o parte, și industria îngrijirii vederii, pe de altă parte, MIDO poate fi înțeles și parcurs ca un salon polivalent. MIDO preia tendințele de modă și le încadrează în Fashion District; MIDO este un incubator de design ce susține creativitatea și pune ideile emergente în centrul unor spații destinate inovației chiar dacă discutăm de prototipuri (Lab Academy) sau vizăm producția la scară industrială (Design Lab). MIDO rămâne reperul internațional în privința lansării ochelarilor viitorului sezon, pavilionul More! fiind un spațiu ideal pentru designerii preocupați de soluții tehnice surprinzătoare ori interesați de impunerea unor noi modalități de expresie.

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -

Apasă aici pentru mai multe detalii privind evoluția salonului MIDO pe parcursul celor 50 de ani.