LineArt Charmant – Opera XL2040

 

Modelul Opera are statut de montură signature pentru colecția LineArt Charmant, una din cele mai exclusive game de ochelari adresate femeilor ce apreciază eleganța modernă și accesoriile neostentative. Opera denotă un spirit sofisticat, în ton cu universul muzicii clasice, confirmând capacitățile tehnologice ale Charmant Group și posibilitatea realizării unor monturi optice cu design revoluționar. Pentru execuția modelului LineArt Charmant-Opera sunt necesare 33 de repere și 390 de etape de producție, aproximativ 30% din ciclul de fabricație solicitând aportul muncii artizanale.

Monturile LineArt Charmant Opera XL2040 și XL2041 au fost distinse cu prestigiosul trofeu Good Design Award 2013 acordat de către Japan Institute of Design Promotion în categoria obiecte personale. Juriul a premiat calitatea designului și, îndeosebi, modul inovativ de rezolvare a flexibilității brațelor. Performanțele aliajului Excellence Titan se sprijină pe tehnologia micro-sudurii cu laser de înaltă precizie, comportamentul elastic al celor 7 segmente filiforme completând aspectul delicat și inedit al brațelor multifascicol.

Colecția LineArt Charmant este recunoscută pentru armonia desăvârșită dintre formă și funcție. Aceste două clasice ingrediente sunt recompuse într-un duet punctat cu accente strălucitoare, montura XL 2040 fiind rodul designului preocupat de o perfectă simbioză între materiale cu proprietăți unice, expresie plastică și beneficii incomparabile.

Fabricantul nipon știe că puterea brandului său signature este efectul combinației unor elemente relevante pentru purtătoarele atente deopotrivă la confortul anatomic și estetica monturii. Calitatea peste așteptări asigurată instant și stilul  unic al designului atemporal sunt trăsături definitorii pentru orice montură LineArt Charmant.

- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Începând cu luna martie 2012, colecţiile de ochelari Charmant sunt distribuite în România de SoverOptica.

Apăsați aici pentru a descoperi universul colecției LineArt Charmant.