Visionix® VX 650 este singurul aparat din lume care poate efectua, complet automat, într-o singură sesiune, examinarea simultană atât a camerei anterioare, cât și a camerei posterioare a globului ocular.
În numai 90 de secunde, VX 650 realizează 9 măsuratori total automatizate. Comparativ cu modelul anterior, VX 650 permite analiza comprehensivă a segmentului anterior prin pahimetrie efectuată în multiple secțiuni orizontale ale globului ocular, retinografia fundului de ochi si evaluarea sindromului de ochi uscat.
Prin intermediul Visionix® VX 650, oftalmologii beneficiază de un echipament inteligent, capabil să determine simultan o multitudine de parametri relevanți în investigarea aprofundată a refracției oculare, investigarea glaucomului, investigarea pre și post-operatorie a țesuturilor oculare – implant de cristalin sau chirurgie refractivă. VX 650 nu oferă doar o nouă experiență 3D, ci și avantajele unui aparat multifunctional pentru care examinarea vederii devine mai precisă, mai rapidă și mai confortabilă.
Designul compact permite portabilitatea aparatului în diverse medii de investigare, de la cabinetul propriu-zis, până la sala de operații oftalmologice. VX 650 analizează mediile oculare pe baza tehnologiei frontului de undă patentată de Visionix și dezvoltată de Shack-Hartmann. Aparatul VX 650 este conceput și fabricat de Visionix, un grup internaţional specializat în furnizarea de aparatură oftalmologică destinată echipării cabinetelor oftalmologice şi atelierelor de optică. Fiind un aparat proiectat să sprijine munca de urmărire a pacienților, VX 650 poate fi utilizat într-un sistem de terminale legate în rețea, măsurătorile fiind exportate sub formă de fișiere PDF și salvate într-o bază comună de rapoarte ce permite medicului atât un acces facil la istoricul cazului, cât și creșterea acurateții diagnosticului.
- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – -
9 puncte forte Visionix VX 650
- Aparat multifuncțional all inclusive de talie compactă – integrează 9 măsurători complet automatizate: refracție – keratometrie – aberometrie – topografie – pupilometrie – tonometrie – pahimetrie – retinografie – analiza DES
- Investigarea comprehensivă a țesuturilor oculare: scanare oculară pre-programată, investigarea computerizată a refracției oculare, investigarea vederii diurne/nocturne, investigarea glaucomului, investigarea post-operatorie a țesuturilor oculare – implant de cristalin, chirurgie refractivă, imagistică retiniană de înaltă rezoluție cu ajutorul fundus camera etc.
- Versatilitate (scanarea globală, depistarea cataractei, analiza opacității, topografie volumetrică, măsurarea tensiunii intraoculare)
- Portabilitate
- Caracter user-friendly în utilizare – interfață grafică intuitivă
- Creșterea calității serviciului medical și sporirea eficienței tratamentului
- Reducerea timpului alocat pacientului
- Monitorizarea optimă a pacienților
- Conectivitate (integrarea în rețea de terminale)
- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – -
Broșura Visionix VX 650 este disponibilă pe website Visionix.