Sistemul Shark-Lock® utilizat în blocarea anourilor modelelor Blackfin Zero BF732/731 a câștigat trofeul SILMO d`Or 2015 în categoria “Monturi optice-inovație tehnologică”. Noutatea sistemului Shark-Lock® constă în faptul că închiderea anoului confecționat din beta-titan gros de 0,5 mm se realizează fără șurub, prin intermediul unui detaliu tehnic inspirat de forma dinților de rechin. Opticianul poate bloca anoul doar prin efectul click-clack, pentru deschidere fiind necesară doar o simplă șurubelniță. Citește aici comunicatul complet privind sistemul Shark-Lock®.
Briot Attitudine, sistemul de șlefuit lentile pe contur produs de grupul francez Luneau Technology, a câștigat trofeul SILMO d`Or 2015 în categoria “Materiale-echipamente”. Attitude include câteva tehnologii de referință – PowerMap®, GraviTech® și TrueScan, ce confirmă poziția de lider de piață și îndelungata tradiție a fabricantului francez Briot. Spre exemplu, PowerMap®, o premieră mondială bazată pe senzorul Shack Hartmann, utilizează tehnologia frontului de undă dezvoltată de Visionix, una din companiile Luneau. Citește aici comunicatul complet privind Briot Attitude.
Decernarea celor 10 premii SILMO d`Or s-a desfășurat vineri seară, 25 octombrie 2015, la Maison de la Radio din Paris, unde a fost oficiată cea de-a XXII-a ediție a Galei. Juriul condus de președintele Emmanuel Gallina, un renumit designer contemporan, a evaluat cele 35 de produse nominalizate în cele 8 categorii de referință: lentile sau dispozitive pentru vedere, vedere deficitară, ochelari pentru copii, ochelari pentru sport, monturi de vedere, ochelari de soare, materiale-echipamente și inovație tehnologică în domeniul monturilor optice.
- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -
Citește aici comunicatul complet privind cele două trofee câștigate de cei doi furnizori Sover Optica.