Minamoto model Sanjuro MN31012

 

Dimensiuni: 48□23 / lungimea brațelor = 140 mm

Formă: octogonal/ frontal cu anouri închise

Material: frontal și brațe din beta titan, pernițe nazale din titan pur

Culori: GP Gold Plated, WP White Plated și AY Antic Gray

Prezentare: produsul se livrează împreună cu un kit personalizat (un portochelar și o microfibră)

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - –

Tehnic

Cu un frontal octogonal, rama masculină MINAMOTO se remarcă prin echilibrul compozițional și prin finețea decorurilor gravate ce marchează suprafețele vizibile ale brațelor.

Anourile închise asigură versatilitatea ramei, Sanjuro având calitatea de a fi utilizată în orice corecție optică. Ușurința și elasticitatea beta-titanului, caracterul non alergic și finețea profilului metalic, silueta predefinită a brațelor (ușor curbate), și unghiul pantoscopic contribuie atât la rapida adaptare anatomică, cât și la plăcerea utilizării îndelungate. Aspectul minimal, culorile (auriu, antracit și argintiu), acuratețea execuției și caracterul neostentativ califică rama în segmentul accesoriilor atemporale, agreate de publicul matur, dispus să investească îndeosebi în obiecte personale ce asigură confort și transmit autenticitate.

Semantic

Asociind denumirile ramelor MINAMOTO cu caractere din filme celebre japoneze, modelul poartă exact numele protagonistului din pelicula , o dramă istorică lansată în 1962 și regizată de Akira Kurosawa. Sanjuro simbolizează samuraiul rătăcitor care vine „de nu se știe unde” și merge „nu se știe încotro”.

În acest context, se cuvine subliniat faptul că, prin corelarea discursului tehnic cu cel emoțional, ramele MINAMOTO reușesc să rostească o poveste cu mai mulți eroi – cultura și tradițiile locale, fabricantul Charmant, opera cinematografică a lui Akira Kurosawa. Toate sunt de origine niponă și relevă puterea brandului de țară, dublată de renumele zonei Sabae în producția de ochelari și calitatea inegalabilă a titanului Made in Japan.

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -

Începând cu luna octombrie 2021, colecţia de ochelari Minamoto este distribuită în România de Sover Optica.

Apăsând , puteți vizualiza actuala colecție de monturi optice Minamoto.

Apăsați aici pentru a vizualiza videoclipul campaniei de imagine Minamoto (2022).